“Încep acest post spre sila lumii constatând umil cât de ipocriţi sunt unii”. Citatul acesta adaptat din Paraziţii se potriveşte perfect situaţiei în care mă găsesc acum. Astăzi am avut o zi minunată din anumite privinţe. Am mai reusit să mai fur câteva minute bune de somn şi am scăpat fără surpize “teatrale” de scoală.
Făcând referire la o ştire de ieri încerc să pun aici nişte idei legate de liceul meu. Acea ştire este (cum deja ştie toata planeta) despre măcelul de la Virginia Tech. Tipul probabil era un parapsihopat teleapatic (nici o legătură cu tovarăşul meu despre care o să vorbesc mai jos). Dar ce mă interesează pe mine în mod deosebit este motivaţia lui. O explicaţie destul de simplă ar fi că tipul a vrut să se sinucidă cu stil. Problemele care te trimit către “punctul fără întoarcere” pot fi variate, dar să presupunem că te afli în această situaţie disperată şi te afli în SUA. Dacă te afli în “state” ai acces la arme, si nu orice fel de arme: smg-uri, shotgun-uri, puşti cu lunetă cu proiectile din uraniu sărăcit capabile să penetreze armura unui transportor blindat şi chiar arme automate în toată regula. (condiţia principală e să fii major şi să nu ai cazier judiciar… nu-i mare chestie).
Mă gândeam la liceul meu, acolo sunt cel putin 50 de persoane care merită să fie “aranjate” prin metodele mai sus precizate. Azi când am venit la şcoală se fuma fără stres pe holul din faţa clasei mele. După internat nu mai discut că nu are rost, dar pe hol… da-o’n mă-sa de oaie! Că ăia fumează nu mă deranjează, treaba lor, dar constat AGAIN că cei care nu respectă “ordinea şi disciplina” in opinia unora sunt tot cei din clasa mea umilă. Eu am fost “mustrat” şi chiar invitat astăzi pe la tablă pentru ceva banal şi nevinovat. (evident, nu am dat curs invitaţiei). Din cele de mai sus pot trage doua concluzii: că e mai bine să ai 200 de absenţe şi să fumezi pe holuri pentru că nimeni, niciodată nu te va deranja şi că în anumite cazuri poate exista o explicaţie pentru a masacra 30 de persoane cu o armă semi-automată. Norocul lor este că neo-cortexul pre-frontal incă îmi funcţionează corect şi că nu suntem în America unde magazinele de arme sunt mai frecvente decât restaurantele McDonald’s pentru că altfel s-ar întampla lucruri tragice şi pe aici, motivaţia se poate găsi usor pentru un astfel de gest.
Astăzi Teleapatu’ împlineşte 18 ani. Îi urez ca şi restul viselor să i se împlinească în cele mai plăcute moduri cu putinţă. Abia astept să arunc cu el în aer de 18 ori sâmbătă, măcar la el am şanse mai mari să scap de hernie, dar la Radu… nu e aşa de sigură treaba.
Tovarăşul Radu a descoperit o “plăcere” morbidă astăzi în a da cu pumnul în geam, şi-a “rectificat” puţin mâna dar nu e fatal. Nasol moment, eu zic Doamne Ajută! că am scăpat fără un panou de geam înfipt în pulpă sau, Doamne fereşte!, şi mai rau pentru că eram extrem de aproape de locul accidentului. Dureros e că stăteam în fund aprope sub geamul îndoit şi acum realizez implicaţiile in eventualitatea în care aş fi fost şi eu atins de şrapnelul ucigaş. Sper că nu e vreun ritual de iniţiere in blogging legat de geamuri sparte… (Întâi Jeg, apoi Radu, aproape şi eu…). Era nasol dacă ambele incidente ale lui Darius de la Jeg mi se întâmplau mie, ÎN ACELAŞI TIMP! Aşa că mă închin şi zic: Thank you Jesus!
