Câini

Azi m-am plimbat câţiva kilometri prin oraş, cu diverse mijloace de transport. (mai mult sau mai puţin motorizate). În timp ce mă gândeam la diverse chesti sau măcar mă prefăceam că mă gândeam am observat că oraşul ăsta e plin de câini. Nu mă interesează câte măsuri de prevenire ia primarul. Oraşul tot e plin de javre.
S-a luat o măsură, acum toţi au “numărul de înmatriculare” capsat la ureche. Înteleg ce a vrut primăria să-mi comunice prin acestă măsură: “Da, stim că sunt o grămadă de câini… care şi mai muşcă…dar ştim, uite, i-am şi numărat!”

Fenomenul capătă o tentă şi mai interesantă când se strâng mai mulţi. Se adună găşti (cred că ţiganii au o parte din genele câineşti…) şi încep diverse ritualuri. (pentru imaginea asta vă recomand melodia “Only You” a celor de la Platters. O ştiţi sigur, a fost printr-o reclamă şi 70% din ea e ceva de genu’: “Only youuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu”.

Eu propun ca diversele persoane arhi-interesate de soarta câinilor să fie trimise la ecarisaj şi câinii să fie exportaţi la Coreeni! (sau făcuţi clei şi mănuşi). Ca treaba cu “uite câine, prinde câinele, numerotează câinele, dă drumul la câine” nu merge. Deja încep să fiu tentat să cred că problema e la creaturile de bloc a căror principală ocupaţie e să hrăneasca toţi câinii din cartier. Dacă întrebi o astfel de “potaie” despre gestul ei o să primeşti un răspuns destul de interesant: “Ne apără de hoţi”. Te apără de cunoştinţele care vor să te viziteze, de hoţi te apară în ordine: Poliţia, uşa metalică şi bâta de baseball. Dacă vrei să ai animale de companie şi stai la casă îţi iei un câine şi ai grijă de el şi îl ţii în curte, îl plimbi în lesă, îl speli în cadă cu şampon, îl speli pe dinţi (preferabil cu periuţa ta de dinţi).

Dacă stai la bloc nu-ţi alimenta iluzia că poţi să creşti un câine. Dacă tu vrei să ai o potaie atunci probabil că vecinul tău nu va vrea ca tu să ai o potaie. Dacă stai la bloc, îţi cumperi o broscuţa testoasă, un hamster, un peştişor auriu (sau după caz o prietenă sau un prieten). Dacă o să mă mut vreodată la bloc şi o să aud noaptea de prin pereţi “Auuuu….Hammm…Hammmm” (şi or să fie de origine canină evident…) o să mă duc a doua zi şi o să-mi achizitionez un Rotweiler şi o să-i dau noaptea drumul pe scara blocului şi din când în când o să mai dau drumul la cate o pisica fără stăpân pe scară. Vecinii vor fi extaziaţi. Dimineaţa probabil le voi răspunde: “Nu era al meu, al meu a dormit cu mine… era pechinezul lu’ baba aia de la 2″

Câinii sunt fiinţe mishto. Câinii vagabonzi nu! Câinii vagabonzi umblă pe stradă, umblă, latră şi muşcă. Dar pe stradă se întampla lucruri nasoale din punctul de vedere al câinilor:

Câine Vs. Om = Durere + Sânge + Anti-rabic + Câine făcut săpun!

Maşină vs Câine = Sânge, SÂNGE, SÂNGE!!!, Bară, mască, far, radiator.

Sincer, câinii sunt simpatici. Dar nu pe străzi.

Liceu, cimitir al tinereţii mele…

Am început demersurile pentru cumpărarea domeniului www.bodega-noastra.ro În concluzie, mă mut la adresa nouă în curând. Am experimentat destul pe Blogger şi cred că am reuşit să-mi găsesc un stil. În acest stil vă voi stresa mult timp de acum in colo.

***

Deja şcoala începe să mă enerveze rău. Acest sentiment îl am de când sunt la liceu dar acum se agravează exponenţial. Eu sunt un tip care nu se omoară cu învăţatul dar se menţine în nişte limite auto-impuse. Mi-am revizuit programul de azi şi am rămas şocat: Şcoală de la 8 la 13, meditaţie de la 14:20 la 16:30, teme de la 17 până la 18:30. În ritmul asta o să mă trezesc într-o bună zi că o să ştiu matematică, fizică şi chiar şi biologie. (aşa ceva e inadmisibil!).
Mâine facem poze pentru un certificat care atestă că am făcut 10 clase. Asta presupune să caut costumul, să-mi caut pantofii, să-mi caut maşina de ras, să mă spăl pe cap… Toate aceste chestii mă fac să mă simt fată. Nasol moment! Mă consolez cu gândul că nu mai am mult de stat prin gunoiul ăla de liceu. Dap, am făcut liceul “un gunoi” şi mai am nişte cuvinte pentru buncărul ăla dar presimt că o să fiu “făcut în toate felurile” pentru opiniile mele aşa că am o metodă satanică să scap de aceste “complimente”.
Satanică e metoda, nu eu… eu sunt perfid (cuvânt de ordine pe blog de astăzi în colo).

Citez din George Bacovia. (Puteţi să-i uraţi lui să-i stea “Istoria Literaturii” de George Călinescu în gât, nu mie!):

(Îmi dreg glasul si zbier…)

Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele -
Pedanţi profesori
Şi examene grele…
Şi azi mă-nfiori
Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele! -

Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare -
Azi nu mai sunt eu
Şi mintea mă doare…
Nimic nu mai vreau -
Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare… -

Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele -
În lume m-ai dat
În vâltorile grele,
Atât de blazat…
Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele!

Later edit: A venit mass-ul făgăduit şi nu mai facem poze mâine…

Câteva idei

“Încep acest post spre sila lumii constatând umil cât de ipocriţi sunt unii”. Citatul acesta adaptat din Paraziţii se potriveşte perfect situaţiei în care mă găsesc acum. Astăzi am avut o zi minunată din anumite privinţe. Am mai reusit să mai fur câteva minute bune de somn şi am scăpat fără surpize “teatrale” de scoală.

Făcând referire la o ştire de ieri încerc să pun aici nişte idei legate de liceul meu. Acea ştire este (cum deja ştie toata planeta) despre măcelul de la Virginia Tech. Tipul probabil era un parapsihopat teleapatic (nici o legătură cu tovarăşul meu despre care o să vorbesc mai jos). Dar ce mă interesează pe mine în mod deosebit este motivaţia lui. O explicaţie destul de simplă ar fi că tipul a vrut să se sinucidă cu stil. Problemele care te trimit către “punctul fără întoarcere” pot fi variate, dar să presupunem că te afli în această situaţie disperată şi te afli în SUA. Dacă te afli în “state” ai acces la arme, si nu orice fel de arme: smg-uri, shotgun-uri, puşti cu lunetă cu proiectile din uraniu sărăcit capabile să penetreze armura unui transportor blindat şi chiar arme automate în toată regula. (condiţia principală e să fii major şi să nu ai cazier judiciar… nu-i mare chestie).

Mă gândeam la liceul meu, acolo sunt cel putin 50 de persoane care merită să fie “aranjate” prin metodele mai sus precizate. Azi când am venit la şcoală se fuma fără stres pe holul din faţa clasei mele. După internat nu mai discut că nu are rost, dar pe hol… da-o’n mă-sa de oaie! Că ăia fumează nu mă deranjează, treaba lor, dar constat AGAIN că cei care nu respectă “ordinea şi disciplina” in opinia unora sunt tot cei din clasa mea umilă. Eu am fost “mustrat” şi chiar invitat astăzi pe la tablă pentru ceva banal şi nevinovat. (evident, nu am dat curs invitaţiei). Din cele de mai sus pot trage doua concluzii: că e mai bine să ai 200 de absenţe şi să fumezi pe holuri pentru că nimeni, niciodată nu te va deranja şi că în anumite cazuri poate exista o explicaţie pentru a masacra 30 de persoane cu o armă semi-automată. Norocul lor este că neo-cortexul pre-frontal incă îmi funcţionează corect şi că nu suntem în America unde magazinele de arme sunt mai frecvente decât restaurantele McDonald’s pentru că altfel s-ar întampla lucruri tragice şi pe aici, motivaţia se poate găsi usor pentru un astfel de gest.

Astăzi Teleapatu’ împlineşte 18 ani. Îi urez ca şi restul viselor să i se împlinească în cele mai plăcute moduri cu putinţă. Abia astept să arunc cu el în aer de 18 ori sâmbătă, măcar la el am şanse mai mari să scap de hernie, dar la Radu… nu e aşa de sigură treaba.

Tovarăşul Radu a descoperit o “plăcere” morbidă astăzi în a da cu pumnul în geam, şi-a “rectificat” puţin mâna dar nu e fatal. Nasol moment, eu zic Doamne Ajută! că am scăpat fără un panou de geam înfipt în pulpă sau, Doamne fereşte!, şi mai rau pentru că eram extrem de aproape de locul accidentului. Dureros e că stăteam în fund aprope sub geamul îndoit şi acum realizez implicaţiile in eventualitatea în care aş fi fost şi eu atins de şrapnelul ucigaş. Sper că nu e vreun ritual de iniţiere in blogging legat de geamuri sparte… (Întâi Jeg, apoi Radu, aproape şi eu…). Era nasol dacă ambele incidente ale lui Darius de la Jeg mi se întâmplau mie, ÎN ACELAŞI TIMP! Aşa că mă închin şi zic: Thank you Jesus!

Ce îngurgităm noi pe la scoală

Acum am ajuns şi eu acasă după prima zi post-pascală de scoală . La penitenciar (vorba lui Ariel) am întâlnit aceiaşi ignoranţă şi plictiseală caracteristică sistemului şcolar de stat care a reusit încă odată să mă facă să mă enervez.

Când s-a terminat programul m-am roit instantaneu pe poartă si m-am dus la Diverta să mă aprovizionez cu “discuri compacte”. Apoi am initiat Musceleanul în ce e ăla blog. Musceleanul este marea surpriză mare de care vă vorbeam aici. Abia astept să văd ce poate să dea din el, sunt două variante: ori e un geniu, ori nu, nu există cale de mijloc pentru el. (acum sper să fie geniu).

Să trec la subiectul pe care vreau să-l tratez aici. La şcoală, noi mâncăm toate porcăriile!
Savurăm cu deosebită plăcere “Senvisuri ” făcute de nişte amatori din tot felul de resturi alimentare şi încălzite în cuptorul cu microunde. E totusi bine că sunt trecute prin cuptorul cu microunde, bacteriile au şansa să moară de cancer înainte să ajungă la tine in stomac. Specialitatea mea preferată se numeşte “maioneza cu pizza” şi este formată din 1 parte pizza si 2 părţi maioneza (ai optional şi ketchup). Nu am îndrăznit niciodată să întreb din ce e făcută pentru că riscam să aud tot felul de denumiri tehnice care mă făceau să-mi pierd micul dejun.

Pe lângă “mâncarea gătită” avem şi tot felul de chestii create ca produs de reacţie în distilarea petrolului. În această categorie se încadrează chipsurile, beicrolsurile şi alte chestii ciudate.

De băut, contrar unora, cafeaua este cel mai natural produs, deşi mă nelinistesc originile ei hiroşimice. În rest avem Cola (sub toate formele ei…) şi alţi agenţi corozivi. Evident, poţi bea şi H2O, dar nu e recomandat…În liceul meu, expresso-ul este un fel de ruletă rusească, poţi să ai norocul să fie bun sau ghinionul să fie apă de mop. (expresorul de la chiosc este mai miştocar din fire). Poţi să optezi în schimb pentru un 3 in 1 dar, cum îi spune şi numele e un fel de “gay thing”. Preferata mea este o băutură numită “ness dublu”. E bun. Două plicuri de ness, nişte apă fiartă (nush dacă e de mop sau nu), o linguriţă de zahăr şi jumătate. Reţeta nu este fixă, depinde de starea de spirit a tipei de la chiosc, dacă a avut o noapte plăcută şi cafeaua va fi mai buna, dacă nu… tu vei avea o zi mai proastă.

Asta e şi plăcerea la noi la “falimentară”, niciodată nu ştii ce o să primeşti, mereu există o urmă de inedit, cel putin la capitolul cafea, am băut mai multe sortimente decât poate Starbucks să-ţi ofere. Meniul meu cuprinde foarte rar mâncare la şcoală, mă mulţumesc cu o cafea în prima pauză şi o cola în a 2-a. Măcar ştiu că astea sunt la fel de proaste şi nocive de fiecare dată. Aşa că… Pofta bună!

Miroase tare (bine) a VACAntă! (bonus: Planuri de vacanta)

Azi e miercuri. Încă o zi de care am scăpat cu faţa curată şi în care am simţit primul iz de vacanţă.

Mirosul de vacantă este un miros extrem de seducător. Se aseamănă cu mirosul de cozonac proaspăt alăturat cu mirosul unui solar plin cu flori de primăvară.

Poţi să-ţi dai seama că vine vacanţa prin mai multe metode. Libertatea este aproape când colegii de etaj din clasele mai “nestresate” îşi târă corpurile extaziate spre casă după prima oră.
Cea mai stresantă cale de a-ţi da seama că scapi este, paradoxal, să urmăreşti când eşti ascultat de 5 ori într-o săptămână. (înainte de vacanţe toată lumea îşi aminteşte că nu ai note)

Ca orice român, când simţi că în curând nu vei mai avea nici o obligaţie profesională găseşti nenumărate metode ca ultima perioadă de muncă să fie cât mai uşoară. Ca elev, acestă mentalitate se implementează foarte simplu: încerci prin metode cât mai inteligente/cretine să te învoieşti de la ore. (sau să chiuleşti – că oricum vine vacanţa si toate înregistrările cu ce ai făcut tu în ultima viaţa vor dispărea ca prin minune)

Ultima zi de şcoală este declarată zi liberă prin definiţie. (cel puţin pentru cei oropsiţi ca mine, ceilalţi consideră liberă întreaga ultimă săptămână). Penultima zi este o zi minunată. (de data asta nu se pune că sunt pe lista neagră la o materie şi voi fi ascultat). Aşa că-mi reaminti…. Azi mi-am petrecut ziua încercând să înţeleg cuvântul aflat pe o foaie xero-copiată din caietul de biologie al unei colege aflat între “nodulul” şi “atrial”.

Vacanţa asta o să fie minunată, trebuie să lansez un site din care am făcut doar index-ul (pe care scrie “under construction”). Am nişte idei dar prea vagi.Ştiu că trebuie să-l fac prietenos dar folositor. Interactiv dar deosebit de simplu de folosit. Pe lângă partea de web-design intervine şi partea “juridică” din spatele lui. Site-ul va reprezenta imaginea unei companii şi nu îmi pot permite libertatea de aci’, de pe blog.
O alta idee (ciordită, ca orice idee bună) este să-mi vindec bicicleta de ruptură de butuc spate şi să o folosesc. Se pare că am început să mă îngraş şi să mă transform într-o legumă de birou care face fotosinteză la lumina monitorului şi se hrăneşte cu ce se adună prin tastatură. Leguma la care mă refer se numeşte “Gogoşar bionic” (cuvîntul “bionic” este împrumutat de la geniul portabil care zace pe la noi prin clasă)

Pe parcursul acestei “holiday” sper să renunţ la geacă (aia verde din ce in ce mai deschis şi din ce in ce mai “trendy”, adică ruptă). Azi am stat in tricou şi înca pot să mă misc, e o performanţă, a venit primavara (cred). Există si ipoteza prin care aş fi fost eu prea încins de la “Educaţie Fizică – sport pentru oamenii normali-” şi prea euforic de la cafea ca să mai simt frigul. Conform acestei impoteze (larg îmbrăţişată de oamenii de ştiinţă) eu o să mă ridic din pat mâine dimineaţă prin cădere pe verticală in sensul “din pat” -> “sub pat” si conform aceleiaşi teorii o să posed o întreagă armată de muci. (şi o să devin din nou furnizorul de şerveţele al clasei).

***

Am citit azi pe Teleapatix despre ce face el pe la Lolcim. Cum evident că ştiam şi eu e inteligent si educativ. (Precizez că nu mă oftic şi că acest paragraf nu are nici o tendinţa de invidie criminală în el). Dar mă asteptam ca Lucicanul, având timp liber şi o derogare de la obligaţia de a-i putrezi oasele in şcoală, să posteze puţin mai mult despre ce a făcut p’acolo, ca să ştim şi noi, cei mai nenorocoşi. Poate o va face, sunt nerăbdator…

***

Am dat azi add pe Y!M unei personalităţi. Nu dau nume că nu vreau trafic din scandaluri online. (cică poţi să te umpli de bani organizând lupte de tauri blogoritici). M-a uimit omu’! Ca să întelegeţi de ce, o să fac o cronologie aproximativă:

17:32:25 – Apăs pe “add” in Y!M

17:32:27 – Scriu Id-ul

17:32:31 – Selectez categoria

17:32:33 – Apăs pe “Finish”

17:32:34 – Primesc “Deny!”

Înteleg că e o vedetă şi că lumea dă add la id-ul lui ca la Paris Hilton dar stai frate şi măcar citeşte şi tu cine îţi dă add. Nu sunt vro vedetă dar şi dacă aş fi fost Britney Spears (cu păr cu tot)… nu îmi dădeai tu Deny!…
Lasă, o să te rogi tu de mine să-şi dau add…vorbim atunci!

Ştiu că nevoia de a trece clasa nu justifică să ies subit de pe net şi să-mi dezamăgesc cititorii dar nevoia de somn o face pe deplin so… See u when you’ll see me!

Un week-en dulce

Ăsta a fost un week-end cât se poate de dulce. A fost foarte dulce datorită unor cantităţi mari de friscă. Nu numai week-end-ul a fost dulce ci şi pereţii, podeaua, tavanul, întrerupătoarele… etc.

Dar să detaliez putin. Am fost la majoratul unor colegi.
Locaţia: Mama dreaq!
Invitaţi: Neînregistraţi cu afectiuni psihiatrice (extrem de surprinzător)
Sărbătoriţi: Bob si Godies

Pey, fiind Red Bull powered acum, o să povestesc până la urmă ceva. Ce se intamplă când aduni vro 25 de nebuni intr-o cabană mare, le dai pe mână un portbagaj de băutură si un tort mare? Exact ce se intamplă şi când combini 5 kg uraniu îmbogăţit şi un sistem complicat de detonare.
Dacă la parter cabana a rezistat eroic, neglijând mizeria inevitabilă, pe la etaj sigur trecuse NUKE-ul! Gazda s-a cam ofticat – Rucar Style!, Parinţii au simulat o pseudo-supărare (Că dacă spuneau direct: “Bravo mah!” era dubios… dar până la urma ăsta a fost mesajul.)
Dacă majoritatea invitaţilor s-au simtit bine, eu m-am simţit perfect din toate punctele de vedere.

Ce am invatat:
-Şampania e un bun fixativ de păr.
-Pentru a creea holocaust nuclear nu ai nevoie neapărat şi de arme atomice.
-Wresling-ul e un sport de familie.
-Femeile din Rucar sunt descendente directe ale unei lungi linii genetice provenite din Sparta şi continuate in U.R.S.S.
-Unele persoane in stare de ebrietate manifestă o dorinţa morbidă de a asculta Good Charlotte şi o afinitate specială pentru stat in prag si cerut cu disperare South Park.
-In condiţii prielnice se poate dormi la o temperatură de 5 grade fără mari probleme. (contează compania)

Luaţi d’aci şi nişte poze:

Big brotha’


Godies şi prietenele

Priviţi cât de mândri sunt

Contrar aparenţelor Godies era in viaţă (deşi nu ştiu ce făcea cu mâna)

Concluzie: La mulţi ani mă băieţi!

Sattelite tech

http://www.sat-gps-locate.com/ Aici puteti gasi absolut oriunde il lume un telefon mobil. Foloseste tehnologie GPS. E chiar tare. Eu m-am distrat cu el si ma distrez in continuare. Sa-mi spuneti ce parere aveti de el.

‘89

Am citit azi in ziarul local (care mă enervează la culme, dar asta e altă poveste) despre generaţia mea. (Cei care işi serbează majoratul anul ăsta)

Oamenii de la acel ziar (puşi pe scandal ca de obicei) au reusit cu mult umor să demonstreze prin metode comuniste că noi suntem dăgeaba. Okey fraţilor, eu sunt dăgeaba. Dar nu puteţi să spuneţi despre toţi din generaţia mea ca sunt dăgeaba. S-au plimbat prin liceul meu şi au luat nişte interviuri de la nişte persoane dăgeaba. Si concluzia lor a fost că suntem toţi dăgeaba. Ah, şi cum am fost eu dăgeaba aşa, am ajuns prin metode revolutionare pe prima pagina a ziarului lor igienic.
Până aici am expus fără să demonstrez de ce, numai ură. Această ură are şi ea o sursă. Nu sunt obligat să explic de ce aş vrea eu să dau foc opiniei voastre cu acel ziar. Dar o să o fac…

Acel articol era scris pur si simplu pentru a umple nişte pagini. Dar asta e ca bonus. Ce m-a scos din sărite e şi mai simplu. Nu vreau să mai aud opinii ale profesorilor cum că noi suntem dăgeaba. Sunt sătul de asta. Probabil cei din generaţia mea vor realiza mai multe decat 90% din profesorii de astăzi. Dar si asta e neelocvent.

Să presupunem că într-adevar suntem o degeneraţie complet inutilă. Toţi cei de vârsta mea sunt nişte pusti răsfăţaţi care se droghează cu Cola, nu ştiu decât internet şi televizor şi nu au de gând niciodată să înveţe. Vinovaţii de aceasta situatie sunt…..extratereştrii….bineînteles! Nu, nu îi învinovăţesc pe cei care ar fi trebuit să îi educe pe cei ca mine. Nu sunt ei de vină. ET e de vină!

Explicaţii: De ce ne drogăm cu cola? Pentru că această băutură reprezintă cam tot ce nu avem noi astăzi din cauza unora care au avut şi au alte concepte.
De ce stăm pe net ca disperaţii? Pentru că acolo avem acces la diverse opinii şi informaţii şi că de acolo putem alege, atât cât ne duce capul, ce e real si ce nu. (ştiu că nu vă convine că pe net găsim chestii complet reale care sfidează clar ce ne învăţaţi voi)

P.S. La mulţi ani tuturor celor care au crescut liber şi care chiar vor face ceva pentru ţara asta.

“Ask not what your country can do for you – ask what you can do for your country …” JFK

Bilantul bodegii dupa 98 de zile de activitate

Consider că a venit timpul să fac un mic bilanţ al activităţii bodegii.

Din punctul meu de vedere, Bodega a fost sinapsa anului 2006 pentru mine. Totul a început acum 6 luni când am decis că e momentul să-mi vărs inspiraţia debordantă in alte locuri decât pe bănci de liceu si statusuri de messenger. Am băgat primele posturi pe Yahoo 360. După primele posturi am aflat de la Godies (ceva mai familiarizat cu noţiunea de blog) că Yahoo 360 pute rau şi că merită să încerc cu Blogger. Mi-a plăcut interfaţa si m-am mutat aici. De atunci… e deja istorie (îmi place clişeul ăsta). La adresa curentă pregatesc sărbătorirea a patru luni.

În vacanţa de iarnă 2006 l-am cooptat pe Lucicanu’ si pe Armaggedon in Bodegă. Am rămas şocat de succesul avut. Au fost momente memorabile in care am învăţat şi eu cam cu se mănâncă bodegeala asta (blogging cum este numit de oamenii normali). Bodega a fost până la urmă mama ideii cu Academia Caţavencu (o să povestesc eu candva aventura asta). După acest eveniment, Lucicanul si cu Arm au luat o mica pauză. Lucicanul este din nou prin blogosferă sub brandul “Teleapatic” iar Arm din ce am auzit de la el pregăteşte o revoluţie in blogosferă. Pe Armaggedon îl sfătuiesc să nu rămână in anonimat pentru că va pierde multe. Are talent considerabil.

Bodega, ca idee, reprezintă pur si simplu ceea ce am vrut înca de la început. În seara în care am creeat acest cont pe Blogger am incercat să caut un loc unde să pot să mă exprim liber. Acest loc a fost ameninţat de mai multe ori si sub diverse forme dar datorită încăpăţânării mele sinucigaşe nu a fost abandonat. Pot să afirm fără mustrări de conştinţa că niciodată nu mi-a trecut prin cap să renunţ la a scrie pe blog. Asta ar fi fost laşitate şi ar fii fost clasată ca alte proiecte regretabile la capitolul “nefinalizat”.

Acum nu pot decât să sper că nu-mi voi nemulţumi niciodată publicul care devine din ce in ce mai numeros şi mai fidel. Pot să promit că voi incerca mai mult să creez conţinut viabil exact aşa cum ştiu, cum sunt şi cum v-am obişnuit, adică: “fără talent dar cu personalitate”…

Boys…

Via Teleapatic